E-o dimineata la bunici. Ceasul de pe noptiera care acum cateva clipe rasuna in toata incaperea se oprise - bateriile ii erau terminate si ... ale mele la fel. In camera din colt a casei batranei patrunde un aer cald , iar razele soarelui ce pare sa puna stapanire peste tot ce ma inconjoara , imi ating obrajii , dandu-le o nuanta pura de roz. Inca obosita, ma ridic si ma uit pe fereastra deja deschisa , lucru ce imi arata inca odata ca imi va lipsi mult grija bunicii . Zambesc discret...
Cuprind cu privirea lanul de grau de afara. Campia din fata mea pare ca nu are capat. Daca din cand in cand o pasare nu ar sageta cerul , as putea jura ca timpul sta in loc.Nici un latrat de caine, nici un ciripit de pasare nu strica linistea perfecta,caci seceta domina totul. Calmul naturii este atat de dens, iar linistea este atat de profunda , incat imi pot auzi bataile inimii . Privind pentru mai multe minute in sir acest tablou , simt cum ma scufund in natura cu toata fiinta.
Nu cred ca exista ceva mai minunat ca o dimineata de vara calma , in care lumina ce se filtreaza prin crengi ,ca niste sageti sfasietoare,mangaindu-mi ochii, obrajii, buzele, mainile - toate partile corpului meu, reuseste , ca de fiecare data , sa imi readuca acelasi zambet modest de "buna dimineata" .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu